Capitolul 4

            Capitolul 4
         Aveam aproape tot ce aveam nevoie pentru ritual în afară de sânge de animal. Dar pe acela îl voi lua de la bucătărie când ajungem înapoi. Nate a propus să mergem să mancăm ceva. Aşa că mergând pe autostrada 196 am cotit pe strada 48 şi ne-am îndreptat spre un restaurant Mc'Donalds. Chit că se făcuse deja ora nouă, asta nu însemna că nu erau mulţi oameni acolo. Parcarea era foarte aglomerată iar clădirea din cărămizi roşii părea că nu mai avea mult până să scuipe oamenii afară. În timp ce Nate stătea la coadă pentru a cumpăra mancarea, eu m-am făcut confortabilă la o masă. Trecură cam cinci minute apoi Nate işi făcu apariţia cu o tavă pe care se aflau doi chesseburgeri, cartofi prăjiţi, două cola şi un Mc' Flury.
          - Presupun că preferi alt gen de mâncare dar doar atât ne permitem momentan.
          - Îmi plac specialităţile italiene dar e OK.
          - O să ţin minte asta data viitoare când o să mai ieşim.
          - Să mai ieşim? am repetat eu tărăgănând, în mod clar flirtând.
          - Păi ce? Nu ai vrea să ieşi cu mine?
Dacă nu avea ochii ăia fermecători, verzi, în mod clar m-ar fi deranjat grandomania.
          - Hai, stai jos, am schimbat repede topica purtând acel zâmbet şarmant al meu.
S-a aşezat şi am început să vorbim. Pare o imagine destul de interesantă: fata misterioasă şi şarmantă flirtând cu băiatul fermecător cu ochii verzi ce are deja o prietenă. UPS! Aş face bine să mă opresc din flirtat. Nu prea îmi place să mă bag peste, oricât de mult aş urâ-o pe tipa fiţoasă.
          - Şi deci, ce te-a făcut să te furişezi afară? Pentru ce erau lucrurile astea? întrebă Nate cu nedumerire în ochi.
          - Sunt pentru concursul de talente.
          - Cel de Helloween?
          - Da, l-am luminat eu.
          - Ce ai de gând să faci?
          - O să vezi, i-am zâmbit iarăşi. Dar tu ce cauţi aici? Cu mine...
          - Doar iau o gură de aer, spuse Nate după care îmi făcu cu ochiul.
          - Dar tu nu pare că te furişai...am spus eu după un moment.
          - Păi nici n-am făcut-o. M-a lăsat portarul să ies. Dacă i-ai fi cerut voie, te-ar fi lăsat. Dar nu prea cred, judecând după cum arăţi.
         - Arăt OK!
Asta m-a indignat. Nu-i plăcea cum arăt?! Look-ul meu e super, cum să nu-i placă?
          - Nu la asta mă refeream. Se vede că mergi în oraş. Pentru că nu porţi uniforma lor şi ai ghiozdanul.
Luă o înghiţitură de cheesseburger apoi continuă. Şi defapt, arăţi ca o şcolăriţă desprinsă dintr-un anime.
          - Look-ul meu e goth! L-am contrazis eu.
          - Corecţie: o şcolăriţă-anime-goth.
Am răsuflat îmbufnată iar el a văzut asta şi a ontinuat spunându-mi că-i place. Asta m-a făcut să vreau să zâmbesc dar m-am horărât să-l fierb puţin şi să mă prefac supărată pentru amuzament.
          - Hei! Am zis că îmi place, nu mai fi supărată ! Chiar îmi plac fetele gotice şi rockeriţele!
Auzind asta am cedat.
          - Serios? Eşti rocker?
          - Mai mult metallhead.
          - Uau, nu pari!
          - Ştiu. Părinţii...Mă obligă mama să ma tund...Păcat.
          - Mare păcat. Cred că ţi-ar sta super cu plete.
          - Cred şi eu.
Mai departe, pănă la încheierea serii am vorbit despre muzică. Am aflat că trupa lui preferată e Sabaton. Am continuat să vorbim despre  trupele pe care le ascultăm, despre concerte, despre cântăreţi...
          - Super! Mereu am vrut să învăţ să cânt la chitară!  zise el.
          - Eu te-aş fi învăţat dar chitare mea e acasă, în Virginia.
          - Poate cu o altă ocazie, îmi făcu cu ochiul. Dacă mă înveţi să cânt la chitară, te învăţ cum să porneşti o maşină fără chei.
        - Cum ai învăţat totuşi?
        - E o poveste foarte lungă, de mult uitată în Transilvania. Am călătorit mult apropo.
         - Hmmm...Interesant. Trebuie să-mi povesteşi mai multe despre tine.
          -Îţi povestesc în drum spre casă. Ar cam trebui să ne-ntoarcem.
Ne-am ridicat şi am mers spre maşină. Am alimentat la benzinăria de vizavi şi am făcut o scurtă oprire la Starbucks, de unde am luat două capucino. Drumul spre casă nu a fost cine ştie ce. Am râs şi ne-am povestit unul altuia faze amuzante pe care le-am făcut cu prietenii. El călătorise foarte mult vara trecută. În schimb eu nu am fost decât în camping şi la pescuit. Când am ajuns înapoi mi-am dat seama că exista totuşi o problemă. Cum să ne furişăm înăuntru neobservaţi? După un minut de gândire Nate a venit cu soluţia salvatoare. A parcat maşina directoarei unde fusese înainte să o furăm şi apoi am ocolit la pas spre un vechi turn abandonat din spate al castelului. Era foarte dărăpănat şi sinistru. Nu îmi plăcea deloc acolo. Peste tot era plin de praf şi pânze de paianjen. Mă mir că n-am auzit şobolani. Clădirea arăta de parca stă să cadă dar Nate a zis că e OK. Nu eram foarte sigură de asta atunci când am urcat scările spiralate din lemn putred. După şase trepte am auzit un pârâit iar lemnul de sub picioarele mele a plesnit. Am rămas pe loc îngheţând de panică. Nu e o înălţime foarte mare dar tot îmi era frică...
Mintea mi s-a blocat iar tot ce mai puteam gândi era " nu te uita în jos! Nu te uita în jos! Nu te uita în jos!..."
          - Nu te uita în jos! Spuse Nate de parcă mi-ar fi citit gândurile.
A coborît două trepte pentru a ajunge la mine apoi m-a luat de mână şi m-a făcut să continui să urc. Eu neavâd ce face, l-am urmat cuminte pe spirala ameţitoare. Era aşa de linişte acolo...Aproape plăcut dar sinistru. Întunericul morbid te măcina pur şi simplu şi ăsta era singurul inconvenient. Asta şi pânzele de paianjen...şi paianjenii...şi paragina...şi tot.
Dar hai să nu ne plângem, cel puţin eram cu Nate...Vreau să spun că cel puţin eram neobservaţi. Pe măsură ce urcam vedeam că Nate începe să se simtă deiferit. De la băiatul fermecător, şarmant şi plin de viaţă a trecut la băiatul agitat, încordat care respiră încet şi întrerupt. Aerul începea să prindă mai multă densitate în jurul lui şi pielea mea se făcea de găină din pricina răcorii ce coborâse brusc peste noi. Nate începu să tremure şi îmi strânse mâna mai tare, destul de dureros. Au! Hei, ce te-a apucat?! am ţipat eu.
          - Eu...Nimic...Îmi cer scuze...
Păi asta fost mult mai mult decât ciudat şi m-a lăsat făra glas. Întunericul şi liniştea mă sfărâmau prea tare ca să mai scot un cuvânt. Pe măsură ce urcam mi-am dat seama că totul revenise la normal în atmosferă. Mintea mea nu procesa întâmplarea...M-a lasat total învăluită în ceaţă, foarte confuză. Încă un gând de adăugat pe lista gândurilor ce mă ţin trează...
Trecură deja cinci minute de când tot urcam şi urcam. Spirala se trminase deschizând un coridor întunecos care făcea legătura cu restul castelului. De-a lungul coridorului era o serie de uşi din lemn putred. Nate nu-mi dădu încă drumul de la mână. Am pornit mai repede împreună pe coridorul întunecat. Uşile erau deschise şi am putut zări dormitoarele. După ce Nate se calmase din orice l-ar fi apucat, am început să devin eu agitată. Văzând asta, Nate şi-a scos telefonul şi a pus puţină muzică. Am început să ascultăm Hemmarfall, I want out iar când a ajuns la refren deja cântam amandoi. Drumul înapoi a devenit mult mai plăcut decât înainte. Muzica ne relaxa pe amândoi şi începeam să ne distrăm din ce în ce mai mult. Tot drumul am cântat de zor până ce însfârşit ajunsesem în partea luminată a castelului. Mi-am dat seama că ne aflam în aripa băieţilor.  Am fost acolo o singură dată în prima mea zi, cand mi-a făcut Elenore un tur al şcolii. În loc să intre în camera sa, Nate m-a condus până în faţa uşii mele.
          - Mulţumesc că te-ai oferit să vi cu mine în oraş.
          - A fost plăcerea mea.
A urmat o clipă de tăcere prelungită în care el s-a uitat în ochii mei. Inima a început să-mi bubuie de parcă voia să-mi spargă pieptul iar pentru o secundă am crezut că mă va săruta. În aer se simţea iar acea densitate nedesluşibilă şi între noi începea să se simtă o anumită electricitate. Era de parcă scoteam amândoi fulgere. Nu numai eu eram vrăjită, ci şi Nate era vizibil emoţionat. În ochi avea o sclipire aparte iar zâmbetul său era cel mai drăguţ pe care l-am văzut vreodată. Tăcerea insista între noi însă nu s-a întâmplat nimic. Mi-a făcut cu ochiul şi a plecat pur şi simplu, lăsându-mă pe mine să mă uit în gol. După o secundă m-am întors şi am apăsat pe cleanţă. Am intrat şi m-am proptit de uşă, aţintindu-mi privirea plină de vise în tavan.
- Unde ai fost? m-a întrerupt Elenore din dulcea vrajă a visării ce mă cuprinse.
- În oraş. A trebuit să cumpăr câte ceva pentru concursul de mâine.
În momentul de faţă aveam pe chip un rânjet malefic ce părea să o fi speriat puţin pe Elenore.
          - Şi... Ai fost singură?
          - Nu. Nate s-a oferit să mă însoţească.
          - Ahaaa! Râse prietena mea. Deci de aia eşti aşa...ameţită...
Nu am mai spus nimic. Obrajii începuseră să mă ardă iar dacă m-aş putea vedea aş băga mâna în foc că m-am înroşit ca racul.
          - Nate e greu de obţinut, să şti. E în ultimul an şi toate fetele umblă după el. Mă avertiză Elenore.
Minunat! Exact scenariul la care mă gândisem! De ce mă tot urmăreşte chestia asta? Fără alte comentarii am început să mă schimb în pijama şi m-am băgat în pat. Nu puteam să dorm şi mă uitam la baldachinul de deasupra mea. Era aşa de linişte... Singurele sunete care se mai auzeau erau sunetele respiraşiei mele şi ale lui Elenore. Întunericul ne înghiţea încetul cu încetul şi începeam să închid ochii, dar tot nu puteam să dorm. Am oftat zgomotos iar asta i-a atras atenţia colegei mele de cameră.
          - Nici tu n-ai somn? întrebă aceasta.
          - Nu...Mă gândesc...
          - La Nate? Aşa e când eşti îndrăgostită.
          - Lasă asta, Elenore. Tu de ce nu poţi să dormi?
          - Mă tot gândesc...
          - La ce?
          - La mai multe... La viitor, la prezent...la trecut...Toate sunt trecătoare. Mă sperie sperie faptul că orice se poate întâmpla iar timpul ne este răpit constant. Oftă. Nu ar trebui să-mi bat capul. Oricum nu pot schimba nimic.
          - Elenore, e normal să te sperie. Dar cum ai zis şi tu: nu poţi schimba nimic aşa că nu are rost să-ţi baţi capul. Dormi.
          Ea nu mai spusese nimic şi am presupus că doar încerca iarăşi să adoarmă. Cât despre mine? Eu mai stăteam trează. Mă tot gândeam la Nate. Dar nu aşa cum presupuse Elenore. Mă gândeam la întâmplarea din turn. Ce se întâmplase cu el?  De ce tremura aşa? Eram singura care a simţit schimbarea din atmosferă? Întrebările astea mă nelinişteau încontinu. Dar nu îi puteam spune prietenei mele, ar fi speriat-o. Aşa că am continuat să privesc baldachinl de deasupra patului. Am stat aşa câteva ore până când însfârşit am adormit. Cu toate că nu dormisem prea mult eram suficient de odihnită. La ora şase am îmbrăcat repede un tricou cu trupa Xandria şi o pereche de jeanşi verzi şi am plecat să ajut la bucătărie. Am salutat-o pe bucătăreasă apoi ea mi-a dat câteva sarcini. Prima dintre ele a fost să pregătesc omletă pentru toată lumea. Apoi a trebuit să aşez masa. Asta a durat ceva din moment ce erau o sută şi ceva de lucuri de ocupat. După asta a trebuit să mă grăbesc sus şi să mă schimb pentru a nu întârzia la micul dejun. Am luat o rochie galbenă şi am coborât la masă. Nu pot să spun că era foarte gustoasă dar am mancat oricum, la fel şi ceilalţi. În timp ce mâncam mă uitam după Nate.  Dar acesta nu era de zărit. În schimb, uitându-mă în dreapta mea la câteva scaune distanţă, o puteam zări pe fata fiţoasă cu care mă ciondănisem în prima mea zi. În stomac mi s-a pus un nod iar pofta de mâncare mi-a pierit.
          După micul dejun m-am îndreptat spre primul curs, biologie. Mă uitam după Nate pe holuri, prin mulţimea de adolescenţi grăbiţi îmbrăcaţi în hainele acelea ridicole pe care suntem siliţi să le purtăm. Dar tot nimic. Oare de ce nu era de găsit?
          La oră profesoara ne povestea despre schimbarea structurii moleculare a apei în funcţie de vibratii. Nu prea o ascultam dar tot am prins câte ceva.  Totuşi nu puteam să mă concentrez la nimic. Voiam neapărat să vorbesc cu Nate şi să aflu ce se petrecuse în turn. Minutele trecură în şir iar ora se sfârşise. În timp ce-mi adunam lucrurile mi-am zis că am nevoie de nişte aer. Rămăsesem ultima din clasă şi voiam să ies dar atunci apăru Lilyth, una dintre puţinele mele colege. Era o tipă super! Foarte vorbăreţă, chibzuită şi plină de viaţă. Avea părul şaten închis,creţ şi tuns foarte scurt.
          - Mergi la balul de diseară? M-a întrebat ea.
          - Bineînţeles că merg! Cine ştie ce băieţi drăguţi or să fie acolo? I-am replicat eu făcându-i cu ochiul. Ea a chicotit scurt şi am ieşit amândouă din clasă părlăvrăgind de una şi de alta. Ne-am îndreptat spre grădină şi acolo ne-am petrecut pauză. Foarte mulţi adolescenţi ieşiseră afară. De obicei aşa era în toate pauzele. Eu nu am ieşit aşa de des la început pentru că mi-a trebuit timp să mă acomodez cu noii colegi, noua şcoală şi cu faptul că locuiesc aici. Ultima oră era de psihologie. Profesorul vorbea despre mesajele ascunse în subconştientul nostru şi cum ies acestea la iveală în timpul viselor. Vise...
Asta m-a pus pe gânduri. Ce visam eu despre Jennyfer? Visam despre ea în fiecare noapte dar niciodată nu reuşeam să-mi amintesc ce anume. Să fie oare legat de accident? Sau de momentul când am realizat că murise? Oare ce  mesaj ascuns în subconştientul meu era legat de ea?  Poate îmi era doar dor de ea. Şi poate ar trebui să fac o vizită mormântului ei împreună cu tata. Iar dacă se simte mai bine, poate ar putea veni şi mama... Of Doamne! Cum au luat lucrurile întorsătura asta? Acum un an eram doar o familie obişnuită: un tată protector, o mamă binevoitoare, o geamănă rebelă şi una timidă...Cum se ajunsese la asta? Şi ce dor îmi era de mama în momentul ăsta!  Dar nu prea am ce face. O voi lăsa să-şi revină. În fond şi la urma urmei, de asta mă aflu aici. La sfârşitul orei proful ne-a anunţat că vom da un test din lecţia predată astăzi. Dar eu, ca de obicei, nu am fost atentă la nimic...
Şi din nou aşa au decurs toate orele de astăzi. Profesorii vorbin, elevii ascultând iar eu visând ori find plecată cu gândul în altă parte. La sfârşitul orelor Lilyth a luat-o pe  Kathrine, colega ei de cameră, şi au plecat amândouă spre clubul de desen. Fetele astea două îmi cam aduc aminte de mine şi Elenore. Una dintre ele e plină de viaţă iar alta e timidă.  Ce păcat că eu şi Elenore nu suntem colege de clasă! M-am dus să văd ce mai face prietena mea şi am găsit-o probând ţinute la noi în cameră.
          - Te dichiseşti pentru diseară? am întrebat eu ştrengăreşte. Era un bal unde trebuia să vi deghizat în ceva dar eu mă strofocam mai mult cu concursul de talente.
          - Ce părere ai? îmi ceru ea sfatul.
Era costumată într-o zână cu aripi imense. Rochia îi era mulată şi foarte scurtă dar avea mult prea mult slipici. I-am arătat către un alt costum de pe pat şi i-am spus să îl încerce pe acela.  Acesta era un înger. Îi venea sublim! Ţinuta era simplă şi îi punea formele în valoare, făcând-o să arate precum o zeiţă afrodisiacă. Şi totuşi arăta aşa de impecabil, aşa de pură...
Când i-am spus părerea mea în legătură cu costumul ea mi-a zâmbit şi mi-a spus că o să fie şi fostul ei prieten acolo. Spera să-l impresioneze. Eu m-am gândit că nu are rost dar văzându-i strălucirea de pe chip nu am vrut să-i ruinez speranţa. Adică ce era rău să iubeşti până la urmă?