Capitolul 3

            Capitolul 3
          - Sper că eşti conştientă de grvitatea faptelor pentru care te afli aici, domnişoară Rosselle, m-a apostrofat directoarea cu o privire dură. Cu greu îmi venea să cred. La început nu mi-a părut genul de persoană fermă. Îmi părea aşa de indulgentă...Acum însă constat că m-am înşelat. În ciuda aspectului dulceag, îi scăpărau fulgere din privire.
         - Ăăăm...Eu...Îmi cer scuze pentru ce i-am făcut fetei ăleia în cantină. Pe faţa mea chiar se citeau regretul şi compasiunea dar nu s-a lăsat păcălită.
          - Aici, la academia Sfânta Maria noi avem o politică strictă legată de comportamentul cuvincios. Este foate diferit faţă de fosta ta şcoala. Ca să nu mai vorbim despre morale, domnişoară. Cum crezi tu că s-a simţit biata fată?
Biata fată? Nu era neajutorată deloc! Şi a meritat-o. Dacă m-aş putea întoarce în timp aş mai face-o odată.
          - Mdah, eu înţeleg şi chiar îmi pare rău.
          - Nişte simple scuze nu vor fi îndeajuns, domnişoară!
Doamne! Parcă i-aş fi măcelărit întreaga familie! Nici dacă aş fi făcut asta nu ar fi fost destul ca să se enerveze aşa...Dar hai să fim serioşi: o cană fierbinte cu ceai?
         - Dar eu...
Am încercat eu să spun.
          - Va trebui să te pedepsesc. Cea mai indulgentă pedepsă pe care ţi-o pot da, având în vedere faptul că este prima ta abatere, este munca la bucătărie. În fiecare zi înainte de micul dejun şi cină. Până ce voi considera că ţi-ai schimbat comportamentul nu mai avem ce discuta. Poţi pleca acum.
Şi am ieşit din birou. Nu îmi suna aşa de rău. Mai gătisem şi înainte. Dar la gândul că mă voi trezi aşa de dimineaţă...
M-am îndreptat spre cursul meu de istorie. Când am ajuns am deschis uşa, m-am aşezat în bancă şi am aşteptat cuminte ca restul orelor să treacă. De fapt cam asta fac la toate orele mereu. De data asta ziua a trecut ca-n zbor. Elenore m-a sfătuit să-mi găsesc câteva activităţi extracuriculare. Deci, prin urmare, m-am dus în clădirea principală şi m-am uitat pe un panou înţesat cu pliante, anunţuri şi reclame.
                        *Club de istorie a artei
                        *Club de expresivitate artistică (desen, pictură)
                        *Club de muzică
                        *Club de scrimă
                        *Club de dans de societate
                        *Club de literatură
Am stat aşa vreo două minute, holbându-ma la acel pliant. Nu mă atrăgea nimic în mod special. Poate doar muzica şi dansul. Am plecat, mohorâtă, spre camera mea. Era deja şase seara. Directoarea Jetsky nu mi-a spus exact de când aveam să încep lucrul la bucătărie aşa că m-am hotărât să încep de mâine. Chiar dacă defapt nu era alegerea mea. Stăteam liniştită întinsă pe pat şi pierdută în gândurile mele. Mă gândeam la mama, la prietenii mei, la tot ce am lăsat în urmă. Nu era ca şi cum nu aveam să-i mai revăd vreodată. Atunci de ce eram aşa de îngândurată? Îmi era dor de ei.  Dar se puteau descurca şi fără mine. Gândul îmi aluneca apoi la Jennyfer. Pe ea ştiu că nu aveam să o revăd. Asta mă făcea să fiu depresivă. Mă gândeam la toate momentele petrecute împreună de alungul anilor. La râsete, la certuri ca-n-tre surori, la conexiunea nostră specială. Singurul loc unde puteam să o revăd este pe tărâmul viselor.
          Uşa se deschise iar în cameră intră Elenore. Mi-a spus că sunt chemată la bucătarie. Fir-ar! Fata arăta la fel de posomorâtă ca mine. Şi nu era aspectul ei obişnuit, timid. M-am gândit că s-a întâmplat ceva dar până să vorbească erau doar presupuneri. Nu am  mai pierdut mult timp şi am plecat acolo unde era nevoie de mine.
Bucătăria era uriaşă. Arăta precum încăperile pe care le vezi în filmele de epocă medievală. Dar era de aşteătat din moment ce ma aflu într-un castel. Bucătăreasa, Bethany, m-a pus să spăl nişte brocoli apoi să-l tai cubuleţe. Cina de astăzi consta în curcan la cuptor cu garnitură din mix de verdeţuri. Hmmm...Destul de uşor pentru prima mea zi. Mi s-a făcut poftă numai inspirând aroma apetisantă şi fragedă a mâncării calde, eu fiind lihnită de foame. Dar presupun că satisfacţia de a mânca va fi şi mai mare din moment ce am ajutat la prepararea cinei. Oricum a fost distractiv, nu e o pedeapsă aşa de rea. Bethny m-a sfătuit să vin data viitoare îmbăcată în haine mai puţin frumoase pentru a nu le murdări pe acestea. Ea purta o ţinută umilă.
          Masa a fost lipsită de incidente dramatice cu fata fiţoasă. Elenore nu si-a făcut apariţia. Când am ajuns în cameră am găsit-o pe Elenore plângând. Gemetele ei răsunau puternic pe întreg holul. Hohotele sale de plâns erau profund îndurerate şi am rămas uimită. Oare ce anume putea să-i fi provocat o asemenea durere sufletească?
          - Elenore! Doamne, ce-ai păţit?
Ea nu fu capabilă să-mi răspundă din pricina plânsului. Mă durea să o văd suferind. N-o cunoşteam de multă vreme dar mi se părea aşa de luminoasă! O fată ca ea nu ar trebui să sufere. Când însfărşit s-a oprit, vocea îi suna înnăbuşit.
          - S-sunt OK...Nu vreau să te încarc cu problemele mele.
          - Dar nu mă încarci. Te rog, povestşte-mi. O să încerc să te ajut.
          - Nu, lasă...
          - Haide!
După o  pauză de un minut răspunse însfârşit:
          - E vorba de fratele meu. S-a îmbolnăvit...Şi...Ş-ş...
Izbucni în plâns iarăşi. Am luat-o în braţe şi am lăsat-o să se descarce. Eu nu prea eram pricepută la astfel de lucruri, Jenny era. Deşi sora mea nu se îmbolnăvise ştiam cum se simţea...Sora mea era moartă.
          - Elenore, dacă s-a întâmplat asta încă mai exista speranţă. O să se facă bine!
          - Nu...Nu înţelegi...El...
          - O să fie bine! Nu e mort, geamăna mea da!
După ce am rostit asta am relizat cât de dură am fost cu ea. Elenore...Eu...Îmi pare rău, nu am vrut să fiu...
          - E OK. Ai dreptate. În totalitate.
S-a ridicat de pe podea, din colţul unde stătuse şi s-a aşezat pe pat izloându-se în tăcerea morbidă. Chiar a durut-o ciocnirea bruscă cu realitatea, dar nu cred ca mai are puteri să plângă. A adormit într-un somn bine meritat. Îmi imaginez cât de obosită şi stoarsă de vlagă trebuie să fie după un plâns ca ăsta. Am stat şi m-am uitat la ea cam jumătate de oră apoi m-am pierdut în gândurile mele iarăşi, sau mai bine zis ca de obicei, apoi am adormit. Incidentul de aseară m-a făcut să vreau să ma apropi mai mult de Elenore. Îmi cam aducea aminte de Jennyfer. M-am trezit înaintea lui Elenore pentu a merge la bucătărie şi a ajuta la prepararea micului dejun. Ea dormea liniştită şi am avut mare grijă să nu o trezesc. M-am dus la dulap şi am înşfăcat o rochie de culoarea coralului. Era fără mîneci şi era sidefată, împodobită cu voal. Aş fi vrut să o îmbrac dar mi-am amintit spusele bucătăresei Bethany despre îmbrăcăminte. Aşa că am luat un tricou cu trupa Bring me the horizon din bagajul meu şi o pereche de jeanşi verzi. Rochia coral am păstrat-o pentru când termin la bucătărie. Mi-am făcut rutina de dimineaţă şi am pornit pe scări în jos. Astăzi, micul dejun era alcătuit din clătite cu Nutella şi ceai. Îmi lăsa gura apă şi nu m-am putut abţine să nu iau câteva guri de Nutella. Ziua s-a desfăşurat ca de obicei iar seara am sta de vorbă cu Elenore.
          - Hei, cum a mers la bucătărie? m-a întrebat ea.
          - Păi a fost OK. Doamna Bethany mă menajează.
          - Deci nu e o pedeapsă prea rea?
          - Nici decum! Am răspuns eu.
Asta cred că a fost cea mai lungă conversaţie a noatră de până acum. După o tăcere de cinci minute i-am zis că vreau să îi spun ceva.
          - Ştiu că noi două nu suntem prietene prea apropiate dar aş vrea să încercăm să fim, te rog. Îmi pari de treabă. În plus îmi cam aduci aminte de cineva. I-am zâmbit şi nu i-am mai spus de cine îmi aducea aminte, adică de Jenny. Mi-a zâmbit şi mi-a spus că i-ar plăcea. Apoi a trecut -mai greu- peste timiditatea faţă de mine şi am început să vorbim despre tot felul de mărunţişuri. Mi-a povestit despe familia ei, despre casa ei, despre ce îi face plăcere şi am descoperit că este o persoană minunată. Am început să ne apropiem iar eu i-am povestit despre mine. Când a auzit despre Jenny m-a îmbrăţişat plină de compasiune. Am continuat să vorbim până târziu şi am fost amandouă foarte obosite dimineaţă. Am petrecut ziua următoare cu Elenore şi restul zilelor de altfel. Timpul trecea din ce în ce mai repedee atunci când stăteam cu ea. Mă făcea să mă simt foarte comfortabil, apreciată şi binevenită într-un loc ce mi se părea foarte ciudat. Toate îndoielile mele legate de acest loc şi toate neliniştile mele au dispărut. Mă simţeam mult mai sigură pe mine decât înainte să fim prietene. Simţeam că am un suport adevărat. Puteam să îi spun orice. Aşa săptămânile au zburat în şir iar acum eram în luna octombrie cu o zi înainte de Helloween.
          La balul de Helloween se ţinea un concurs de talente la care m-a înscris şi eu. În urmă cu două săptămâni am cunoscut un tip pe nume Andrew care mă scotea din sărite. Mereu se dădea mare şi se comporta ca un dur. Era cam psihopat, clar avea mare nevoie de ajutor. Iar eu mă pregăteam să i-l ofer; chiar în noaptea de Helloween, la concursul acela de talente. Citisem o carte acum mult timp despre ritualuri (şi chiar funcţionau) pe care am luat-o cu mine. Mă pregăteam să fac un "show de magie" în care să il trimit pe Andrew în lumea spiritelor. Ce medicament mai bun pentru un psihopat decât să il omor într-un ritual de faţă cu toată lumea şi să scap nepedepsită? Era ziua de joi. Cursurile se terminaseră mai devreme astăzi pentru că doamna Janette, profesoara de biologie, nu se simţea bine. Aşa că mi-am zis că este timpul pentru mine să ma pregătesc pentru marele meu show. Trebuia să mă strecor afară din şcoală pentru a aduna materialele necesare. Am mers în camera mea să mă schimb. Doar nu puteam merge în oraş îmbrăcată într-o rochie de epocă. Elenore era plecată la clubul de muzică la care ne-am înscris amandouă. Acolo l-am cunoscut şi pe Andrew. Am îmbrăcat o cămaşă neagră şi o fustă ecosez roşie cu carouri negre. Uitându-mă în oglindă m-am gândit că lipseşte ceva...
Mi-am pus o cravată roşie cu cranii şi am încălţat o pereche de bocanci, mi-am luat jacheta şi ghiozdanul şi am plecat. Arătam foarte goth şi îmi plăcea la nebunie.
          Coridoarele erau pustii şi ticsite de linişte. Era absolut perfect. Nu avea cine să mă prindă furişându-mă. Am pornit-o de alungul coridorului pe spre scări. Auzind nişte voci, am coborât scările în fugă. Asta m-a făcut să mă gândesc la o melodie a trupei Nightwish, The escapist şi am început să fredonez în gând. Ajunsesem la parter şi începusem să-mi croiesc drum printre nişte dulapuri spre clădirea principală, unde se afla ieşirea. Când am vrut să înaintez pe coridor, l-am zărit cu coada ochiului pe gardian. M-am pitit sub scări şi am aşteptat să meargă până la baie sau să işi găsescă ceva de lucru astfel încât să nu mă obseve. Mi-am amintit de unul dintre jocurile Zelda şi am început să înţeleg cum se simţea bietul băiat cu care trebuie să joci. Chiar dacă el nu avea sentimente, fiind doar un simplu caracter virtual, îmi închipui cum ar fi trebuit să se simtă dacă ar fi fost real.
          Am stat aşa vreo cinsprezece minute pănă ce  gardianul a mers să ia o gură de aer. Era cam riscant să ies, dar de ce m-ar fi oprit asta? Nu aveam de gând să îmi ratez şansa de a de a fugi. S-ar fi putut să fie singura. Când am ieşit din ascunzătoare, m-am îndreptat pe furiş către uşă şi m-am oprit acolo. M-am ascuns după un dulap şi l-am privit pe fereastră. Se uita la cerul înnorat. Oftă iar apoi dădu să se întoarcă înăuntru. Norocul meu era că stăteam ascunsă în spatele dulapului altfel aş fi fost dusă direct la directoare iar pedeapsa mea ar fi fost mult mai grea decât munca la bucătărie.Însă dacă era să rămănă pe scaunul său până ce i se termină tura, asta ar însemna că aş rămâne captivă aici!
          Gardianul a luat un pachet de ţigări Mallboro apoi a ieşit. Îmi ţinusem respiraţia până să iasă şi încremenisem ca o stană de piatră. Bătăile inimii imi acceleraseră şi simţeam un nod în stomac din cauza stresului dar acum am răsuflat uşurată. Nu se terminae şi tot mai aveam o şansă. Am aruncat un ochi pe fereastră. Şi-a aprins ţigara apoi a făcut câţiva paşi. Stătea în poziţia perfectă. Era cu spatele la o tufă ce se afla fix lângă uşă. Stătea cam la trei metri deci nu aş fi fost în raza lui vizuală dacă aş fi ieşit acum. Am ieşit din ascunzătoarea mea şi m-am îndreptat spre tufă rugându-mă să nu fiu prinsă. Când am intrat în tufă s-a auzit un foşnit dar nu l-a băgat de seamă. Sau poate că da, dar nu i-a dat prea mare importanţă, gândindu-se că poate era doar vântul. Ce-i drept, bătea destul de tare în seara asta. Am stat două minute în tufă apoi el a intrat. M-am furişat pe sub geamuri apoi am luat-o la fugă spre ieşirea din şcoală. Am traversat grădina trecând pe lângă statuia îngerului apoi m-am uitat în urmă din mers. Când mi-am întors privirea în faţă m-am ciocnit de Nate.
          - Cum se face că te ciocneşti de mine de fiecare dată când ne vedem?
          - Oh! Hei, Salut! Ce cauţi aici?
Îmi zâmbi ştrengar iar ochii lui erau strălucitori. Avea nuanţa aceea de verde crud şi apetisant precum un strugure. Greşesc: el era apetisant!
          - Dar tu? Arată de parcă vrei să te furişezi afară.
I-am zâmbit înapoi.
         - N-ai să mă convingi să-ţi spun unde mă duc.
         - Hmmm...Nu-i nevoie.
         - Nu?
         - Nu, pentru că vin cu tine. N-am să las o fată ca tine să umble singură pe întuneric.

După un moment de ezitare am fost deacord. Poarta era încuiată dar din fericire Nate se pricepea la intrări şi ieşiri prin efracţie. Folosind cheia de la dormitorul lui şi o piatră a descuiat poarta. Ne-am îndreptat către parcare şi am "împrumutat" maşina directoarei. Nate a pornit-o în două minute iar acum ne îndreptam spre oraş.
          Pentru a face cea ce mi-am propus aveam nevoie de materiale mai neobişnuite şi nu ştiam cum să le obţin avându-l pe Nate prin prejmă.
         - O seară liniştită, nu? Începu Nate conversaţia când intram în oraş.
         - Mda, o seară ca oricare alta.
         - Ce vrei să spui? Nu e o seară obişnuită. Mă ai pe mine prin prejmă.
         - Trebuie să cumpăr câte ceva. Te deranjează dacă mă aştepţi undeva?
         - De ce? Ai secrete întunecate?
M-am uitat spre el rînjind cu subînţeles. Dar în ciuda încercării mele de a părea sinistră în glumă, am fost chiar dulce.
          - Cele mai întunecate...
 Voce mi-a sunat măgulitoare şi părea ca şi cum flirtam.Oare chiar o făceam? Adică... Nate era un tip drăguţ.
          - Super! Voi veni cu tine. Îmi plac fetele misterioase.
Grozav... E ca un ghimpe-n spate! Mai rău ca o lipitoare! M-am gândit eu. O fi Nate drăguţ dar trebuia să scap de el. După câteva minute în care am tot cotit pe străzi mai retrase ale oraşului Hinesville, am ajuns într-un cartier întunecat unde am găsit însfărşit un magazin cu cristale. Când am desdchis uşa a sunat clopoţelul de la intrare. M-am uitat împrejur...
Era un magazim micuţ, ticsit cu tot felul de pietre şi talismane. Peste tot erau cristale în formă brută : ametist, peridot, quarţ, opal...Dar şi foarte multe modelate: delfini din acvamarin, broaşte ţestoase de onix, bufniţe din ochi de tigru, şoimi din ochi de pisică...lapislazuli, sodalit...
Pe toate rafturile, pe toate etajerele şi în toate vitrinele numai talismane şi pietre. Am studiat cu atenţie tot ce aveam în jur în căutarea a cea ce aveam nevoie. Nate era în celălalt capăt al magazinului şi se uita la un talisman cu pene. Mie mi-a atras atenţia o grămadă mare de mărgele din angelit. Erau o mulţime, peste o sută. Şi erau exact cea ce aveam nevoie pentru ritual ca să pot întra în contact cu lumea spiritelor. A apărut vânzătoare şi m-a văzut interesată de mărgele. Era defapt un colier-talisman. Vânzătoarea a spus că sunt pentru amenajare interioară.  Chiar dacă nu ăsta era scopul meu, le-am cumpărat şi m-am îndreptat spre ieşire. Apoi mi-am adus aminte că îmi trebuia un talisman de onix, pentru protecţie. Era un inel. În total am cheltuit treizeci de dolari în acest magazin. Mai departe ne-am îndreptat spre o stradă la jumătate de oră distanţă de unde am cumpărat lumânări negre şi un borcan cu esenţă de lavandă. Nate a părut nedumerit când a văzut ce am cumpărat. Nu mi se părea aşa de ciudat. Dar hei! A zis că îi plac fetele misterioase...