Capitolul I

       
          Am luat cu toţii parte la înmormântare într-o atmosfera evident mohorâtă. Trecuse o lună de cand Jennyfer murise. Eu evident o mai jeleam dar mama a intrat în depresie. Era într-o stare foarte depravată. De fiecare dată când mă vedea arăta de parcă cineva a izbit-o de perete iar apoi i-a sco inima din piept. Uneori începea să şi plângă iar alte ori - foarte rar - când vorbea cu mine îmi mai spunea accidental Jennyfer. Aşa că tata a hotărît să mă trimită la bunica in Wisconsin. Minunat! Timp petrecut cu o bătrână senilă care aparent cu are inimă decât pentru florile ei şi tot cea ce face este să se plângă de una şi de alta. Uau! Nici că se putea mai bine!
După alte două luni petrecute alături de bunica Beatrice am început să mă acomodez. Cartierul nu era foarte mare dar mi-am făcut prieteni. Ce-i drept nu erau foarte mulţi de vârsta mea dar tebuia să-mi petrec şi eu timpul cu cineva, nu? Nici bunica nu ea aşa de rea precum crezusem. Avea momentele ei de bunăstare în care se comporta ca o bunică adevărată. Făcând prăjituri şi toate cele. Dar asta nu schimba cu nimic faptul că eram nerăbdătoare să plec de acolo. Şi nici că se putea ivi o oportunitate mai nedorită.
          Cu două săptămâni înainte să înceapă şcoala tata venise la mine cu o propunere care nu mi-a picat deloc bine.
          - Şcoală internat? am întrebat eu sperând că cea ce auzisem prima dată să fi fost o închipuire a urechilor mele. Aş fi fost înstare să repet asta la nesfârşit până ce răspunsul tatălui meu să fi fost altul,dar nici decum să fie aşa.
          - Şcoală internat, m-a îngânat el. Voia ca pe chipul lui să apară o expresie poznşă, veselă. Dar i se citea seriozitatea în încordarea şi nervozitatea de care dădea dovadă.
          - Ce e asta? E vreun fel de gluma, tată?
          - Nu scumpa mea. Dar ai de ales totuşi. Eu sper că vei face algerea corectă dar trebuie să iau în considerare şi cum te simţi tu legat de toate astea.
          - Şi care-mi sunt variantele?
          - Păi poţi să rămâi aici să stai cu bunica sau poţi să mergi la o şcoală particulară unde se vor ocupa nu numai de nevoile tale diadactice cât şi de educaţia ta. Vei avea parte de o experienţă extraordinară. Îţi vei face prieteni noi de la care ai cu adevărat ceva de învăţat, nu ca puştanii cu care iţi pierdeai vremea.
          - Ah! Şi ce vrei să spui? Că Josh, Jeff, Sebastian şi Nicole nu erau de treabă?
          - Nu scumpa mea, sunt sigur că erau copii buni dar nu puteai să înveţi multe de la ei.
          - Asta e părerea ta! m-am arătat foarte revoltată.
          - O să vezi. O să îţi placă copii de la şcoala aia.
          - Dar tată...
          - Ştiu scumpo. Alegerea îţi aparţine.
OK. Cum a zis, e alegerea mea. Dar ce trebuia să fac? Să accept să îmi petrec doi ani de zile cu o bunică enervantă sau sa accept să merg la o şcoală din care cel mai probabil mă voi simţi ca la închisoare? Păi dacă las deoparte ifosele şi mofturile bunicii... Ah! Şi să nu omitem nici crizele pe care le face când se enervează! Cred că până la urmă nu poate fi chiar aşa de rău cu bunica.
          Nu ştiu ce a fost totuşi în capul meu pentru că până la urmă acceptasem partea cu internatul. A durat ceva timp până când eu şi tata ne-am ocupat de toate formalităţile. Care credeţi-mă nu sunt deloc plăcute decât dacă iţi place hârţogăreala. Mai exact a durat o săptămână. Cea ce însemna ca nu îmi mai rămânea mult timp să mă pregătesc pentru şcoală. Îmi făcusem bagajele. Îmi cumpărasem rechizite şi îmi luaseam " La revedere " de la prietenii mei. Mai erau două zile până la plecarea mea. Aşa că Nicole a dat o petrecere de rămas bun duminică. Mi se părea cam nepotrivit din moment ce ştiam că aveam să mă trezesc de dimineaţă. Dar ce să-i faci? Până la urmă am tăcut şi m-am bucurat de petrecere.
           Am dansat şi ne-am distrat copios toată noaptea. Muzica bubuia în combina stereo adusă de Sebastian iar cam pe la unu şi jumătate i-a venit ideea să facem karaoke. Nicole a fost în centrul atenţiei ca de obicei. Avea o voce sublimă. Cât despre iubitul său, josh, Nu pot spune la fel. Aproape că era să mă înec cu punch-ul de cireşe pregptit de mama lui Nicole când l-am auzit. Era mult prea amuzant şi nu puteam să-mi reţin hohotele de râs. După care a urmat rândul meu şi toată lumea a început să aplaude. Nu vă imaginaţi că aş fi eu cine ştie ce vedetă sau ceva de genul. În realitate vocea mea e chiar mai teribilă decât a lui Josh. Am cântat Kings of lions, sex on fire. După prima melodie cântată gaşca veselă a mai cerut un bis şi uite aşa restul nopţii s-a transformat într-un show de stand up comedy. Care a durat până la cinci dimineaţa. În ziua care a urmat m-am trezit cuprinsă de mahmureală şi am început să cred că vinul băut azi noapte nu a fost o idee aşa de bună. Nu, retrag ce-am spus. Vinul e întotdeauna bun.
           Am urcat în maşină jumătate de oră mai târziu şi m-am hotărât să trag un pui de somn până spre poarta iadului în care s-a hotărât să mă trimită tatăl meu.
          Nu a durat mult până să adorm. De ceva vreme o tot visez pe sora mea. Dar visele sunt întotdeauna confuze şi aproape nicioodată nu reuşesc să mi le amintesc, decât vagi secvenţe indesluşibile câteodată. Aceasta a fost una dintre dăţile în care nu mi-am adus aminte nimic. Tata mi-a spus că iarăşi am mormăit ceva în somn. Dar asta nu mă mai surprinde, am început să mă obişnuiesc de când cu moartea lui Jenny. M-am trezit după ceva timp când tata a oprit maşina. Nu prea aveam idee unde suntem. Când l-am întrebat tata mi-a spus că am ajuns în Georgia. Minunat! Aproximativ patru sute treizeci şi şase de mile distanţă de casă. De ce nu am putut merge la un internat din Virginia?
           M-am uitat împrejur. Jenyfer ar fi iubit acest loc. M-a apucat nostalgia. Am început să mi-o imaginez pe sora mea cea brunetă cu părul prins în coc, îmbrăcată într-un pulover roşu, inspirând aerul curat de pădure şi zâmbind spre mine. Apoi râzând şi venind să mă îmbrăţişeze. Era aşa de drăguţă...Aşa de copilăroasă şi bună la suflet, se supăra aşa de uşor...Doamne îmi este dor de ea!
           - Ce-ai păţit puştoaico? m-a întrebat tata pe un ton poznaş.
           - Sunt bine, dar de ce am oprit la marginea unei păduri?
           - O să vezi, tu doar ţine-te după mine.
A început să o ia înainte iar eu l-am urmat. Am mers aşa mai bine de douăzeci de minute pe o cărare îngustă acoperită cu frunze şi rămurele. Copacii se prelingeau de-a lungul cărării formând o linie dreaptă iar dacă te uitai în stânga sau în dreapta printe ei se zăreau mici margarete. Când însfârşit am ajuns într-o poiană luminoasă cu iarba puţin pârlită de lăsarea toamnei am zărit-o: viitoarea mea şcoală.
          O clădire impresionantă făcută din blocuri mari de piatră într-o culoare luminoasă ce oscila între galben şi portocaliu. Era costruită sub forma unu castel. Cu turnuri înalte şi o poartă mare din lemn de stejar. Avea foarte multe geamuri. Cele ale turnurilor erau cu vitralii multicolore iar celelalte geamuri erau precum cristalul. Aşa zisul castel era înconjurat de o mulţime de tufe splenide de trandafiri roşii precum robinul. Iar în faţa porţii era o plăcuţă pe care scria: Academia privată Sfânta Maria Numarul 1, Hinesville. Fondată în anul 1837. Bine aţi venit!
În faţa academiei nu era nimeni care să ne întâmpine. Totul era aşa de liniştit încât ai fi putut să juri că era un vis. L-am urmat pe tatăl meu în continuare în interiorul instituţiei şi am rămas mască. Asta se putea numi şcoală? Avea o curte imensă cu grădini splenide  pline de flori de toate culorile şi formele. Cel mai mult predominau trandafirii mov, roz, roşii şi albi. Am zărit şi nişte muşcate şi câteva tufe foarte frumoase de crini şi orhidee. Erau foarte multe fântâni aşezate pretutindeni într-un semicerc perfect. Unele erau mari din piatră masivă iar altele erau chiar minuscule, un fel de variantă mini. Văzându-le am preusupus că s-ar putea să fie făurite din piatră de granit. În mijlocul grădinii era o statuie ce înfăţişa un înger ţinând în braţe o fetiţă şi un băieţel. Probabil era simbolul şcolii.
Am mers pe o cărare pavată cu granit prin grădină, trecând pe lângă înger după care am intrat pe o uşă din lemn şi am urcat un şir de trepte interminabile. Ajungând în interiorul castelului a început să îmi surâdă ideea de a locui acolo.
          Stăteam în mijlocul unu coridor foarte lung şi foarte luminos. Modelul tapetului era un verde pal cu înflorituri argintii. Podeaua era din cărămizi de piatră gri. Uitându-te în sus puteai zări candelabre foarte mari luminescente cu lumânări artificiale. Acest lucru era darorat evident modernizării. Dar evident şcoala a vrut să pastreze vii vechile tradiţii şi vechiul aspect. Şi a reuşit de minune. Coridorul nu era gol. Se vedeu aşezate canpele şi fotolii de un roz pastelat iar alături era câte o măsuţă albă cu picioruşe argintii în forma picioarelor unui leu. Pe fiecare măsuţă era aşezată o vază cu flori şi o carte cu coperţi din piele. De o parte şi de alta a coridorului erau amplasate uşi.
          În loc să mergem în continuare de-a lungul coridorului eu şi tata am urcat un alt şir de trepte. La etajul următor erau o mulţime de uşi albe ce aveau deasupra lor fiecare câte un număr. M-am gândit că acestea aveau să fie clasele. Am cotit la stânga pe un alt coridor la fel de sublim amenajat ca primul văzut de mine şi am intrat într-o încăpere cu aspect regal. În lungime erau aşezate canapele mari şi pufoase roşii. Covorul avea un model complicat iar pereţii aveau aceea tentă regală de albastru. Încăperea era luminată multicolor de geamurile cu vitralii din faţa mea, în faţa cărora se afla un birou stilat şi ordonat.  Am luat amândoi loc pe una dintre canapelele care se întâmpla să fie exact lângă birou. Au tecut aproximativ două minute, timp în care eu nu făceam decât să mă holbez plictisită la cesul de modă veche din birou.
          - Oh! Bună ziua! Îmi cer mii de scuze pentru întârziere. Au fost ceva probleme cu organizarea actelor de la secretariat şi a trebuit să mă ocup personal. Tu trebuie să fi Synthia Rosselle. Eu sunt directoarea Jetsky. Marlyn Jetsky.
Părea o doamnă drăguţă. Foarte veselă, zâmbitoare...
Avea pomeţi înalţi şi ochii mari căprui. Buzele sale erau roşii precum vinul iar părul ei era blond ondulat, tuns până la umeri. Era de talie minionă şi părea că nu prea are experienţă. Probabil să fi fost nouă? În orice caz nu părea genul de directoare sobră şi enervantă. Ci mai degrabă opusul.  Se aşeză la birou, se făcu comodă şi începu:
          - După cum sunt sigură că ai observat această şcoală este foarte veche. Este fondată în anul 1837, de-o dată cu oraşul Hinesville. De aceea ne place să păstrăm vii vechile tradiţii şi sunt absolut convinsă că acestea ţi se vor părea foarte interesante. Vei avea parte de experienţe inedite care te vor pregăti pentru lumea de afară şi vor ajuta, sperăm, la formarea caracterului tău. Vei avea voie o vizită pe săptămînă din partea familiei dar nu iţi este permis să părăseşti incinta şcolii. Orarul tău este aşezat pe biroul din camera ta iar restul lucrurilor de care ai nevoie sunt deja puse la locul lor. La scurt timp una dintre doamnele supraveghetoare de serviciu va veni şi te va conduce la dormitorul tău.
Deschise un sertar al biroului din care scoase o cheie aurie şi mi-o întinse. Aceasta este cheia dormitorului tău. Ai vreo întrebare?
          - De când sunteţi directoare?
Tata s-a uitat chiorâş la mine dezaprobându-mi impertinenţa. Dar directoare Jetsky a părut să nu se  supere.
          Acesta este primul meu an. Îmi răspunse. Uşa se deschise iar în încăpere intră o femeie ce purta o rochie de epocă asemănătoare celor din vremea renaşterii italiene. Era într-o culoare pastelată cu panglici negre. Am rămas mască. De ce s-ar îmbrăca cineva aşa? Cu ce scop? Înţelelesesem cea ce îmi fusese explicat referitor la tradiţii,dar asta? Uau! M-am uitat când la tata când la doamna Jetsky aşteptând un răspuns.
          - Am omis faptul că politica şcolii noastre solicită astfel de veşminte drept uniformă. Ai o întreagă garderobă pregatită la tine în cameră.
Năucită am urmat-o pe femeia în rochie de epocă şi am lăsat-o să mă conducă spre camera mea. Am traversat un şir lung de coridoare ca un labirint. Pe fiecare coridor întrezăream câte un tablou. Monet...Klimt...Leonardo Da Vinci...
Când însfârşit am ajuns am costatat foarte repede că acel dormitor nu se potrivea nici pe departe gusturilor mele. Dormitorul meu de acasă era împânzit cu postere Linkin Park, Greenday, Nightwish, Skillet...
Acesta avea două paturi cu baldachin de culoare roşie în partea dreaptă a camerei, geamuri mari cristaline care făceau dormitorul să arate de parcă însuşi soarele se afla acolo,în partea stângă a încăperii se aflau măsuţa de toaletă şi oglinda, dulapul şi biroul despre care vorbea doamna Jetsky. Erau de modă veche dar totuşi OK. Podeaua era din lemn iar covorul era de un roşu rubiniu. Pereţii erau înalţi, roz pastel cu aceleaşi modele argintii văzute pe hol. Era drăguţă dar cu siguranţă am alte preferinţe. Oare aş fi avut voie să lipesc postere pe pereţi?
          Mi-am aşezat bagajele pe pat şi i-am aruncat o privire femeii care m-a condus. Aceasta a făcut o plecăciune şi apoi a plecat. Un gest pe care nu l-am înţeles. M-am dus către dulap pentru a vedea ce fel de haine va trebui să port iar primul gând care mi-a trecut prin cap a fost " clar nu eu! "
Erau o mulţime de rochii de epocă la fel ca îmbrăcămintea femeii de mai devreme. Cu toate că îmi plăceau culorile nu puteam să îmi imaginez cum aş arăta îmbrăcată aşa. M-am hotărât să probez ceva din moment ce oricum voi ajunge să le port. Am ales o rochie mov închis. Mânecile se mulau perfect de-a lungul braţelor mele iar terminaţiile erau largi. Avea un decolteu adânc ce lăsa să se vadă destul de multe. Jos era înfoiată şi avea un corset ce se mula perfect pe formele trupului meu şi aşa suplu. Materialul era de catifea şi era împodobit cu mici pietre argintii.
         M-am dus să mă studiez în oglindă. Am privit mai întâi trăsăturile feţei mele. Pomeţi proeminenţi, un năsuc mic în vânt şi ochi albaştri îngustaţi. Buzele pline perfect conturate ce păreau a fi petale de trandafir roz şi o pereche de sprâncene frumos arcuite. Părul îmi era brunet cu şuviţe mov, foarte lung şi drept. Îmi făcusem şuviţele pentru a putea fi deosebită de sora mea geamănă dar din moment ce a murit...
De la faţă am coborât mai jos cu privirea. Rochia îmi venea ca o a doua piele. Arătam precum Lucrezia Donati - suplă, splendidă şi incredibil de sexy. Am început să despachetez după care am probat rochii până seara târziu. Atunci a apărut colega mea de cameră.